Decide, unde-ţi vei petrece veşnicia!

Veşnicia este ceea ce ne aşteaptă pe fiecare din noi, indiferent dacă noi dorim sau nu, dacă credem sau nu, dacă acceptăm această idee sau nu. De veşnicie nu putem să fugim sau să ne ascundem. Întrebarea este următoarea: “Unde îmi voi petrece eu veşnicia!?” Este o întrebare care îi deranjează pe mulţi şi oamenii caută răspuns la ea în diferite surse. Dar eu vreau să vă îndemn să căutaţi răspuns la această întrebare în cea mai autentică, în cea mai demnă de încredere sursă – Biblia (Sfînta Scriptură) sau Cuvîntul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că la întrebarea despre veşnicie poate să răspundă cu exactitate doar Stăpînul acestei veşnicii, Dumnezeu. Iar toate celelalte interpretări sunt nişte invenţii ale omului muritor.

Reieşind din Sfînta Scriptură, există doar două locuri în care omul ar putea să-şi petreacă eternitatea: raiul şi iadul. Şi nicăieri în Biblie nu găsim un al treilea loc sau vreun loc de mijloc.

Isus Hristos aduce o pildă care reflectă viaţa de apoi. Este pilda despre bogatul nemilostiv şi Lazăr, care a fost înscrisă în Evanghelia după Luca (16:19-31)

“Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărîmiturile, care cădeau de la masa bogatului; pînă şi cîinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui, şi a strigat: “Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetelor în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta. “Fiule”, i-a răspuns Avraam, “adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.” Bogatul a zis: “Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin”. Avraam a răspuns:”Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.” “Nu, părinte Avraame” a zis el; “ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi”. Şi Avraam i-a răspuns: “Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi”.

Bogatul, pe parcursul întregii sale vieţi pe pămînt umbla îmbrăcat în porfiră şi in subţire, ducînd un mod de viaţă plin de veselie şi strălucire în timpul în care la uşa lui zăcea un sărac plin de bube, care visa să se hrănească cu fărîmiturile de la masa bogatului. Cu alte cuvinte, cel bogat, fiind nemilostiv, trăia doar cu prezentul, gîndind doar la lucrurile pămînteşti şi la aceea cum ar putea mai bine să-şi înduplece trupul. El nu avea timp să mediteze nici despre Dumnezeu şi nici despre veşnicie, era prea preocupat de sine însuşi. Dar iată că a sosit clipa ce soseşte în viaţa fiecărui om: a murit săracul, care a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam şi a murit şi bogatul, care a ajuns în Locuinţa Morţilor sau în iad. Şi fiind în Locuinţa Morţilor, în chinuri, el deja crede că Dumnezeu există, pentru că vede ceea ce nu a mai văzut niciodată, vede Împărăţia lui Dumnezeu. Îl vede pe Lazăr în rai, dar nicidecum nu poate ajunge şi el acolo, deoarece între rai şi iad este o prăpastie mare. Acolo, în iad, este atît de groaznic, încît el nici nu-şi doreşte acolo o companie ci din contra, doreşte ca cei cinci fraţi ai săi să nu ajungă în acest loc de chin. Şi atunci Avraam rosteşte cuvinte care sunt actuale şi acum pentru fiecare din noi, după cum, de fapt, cuvintele întregii Scripturi: “Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei”.

În timpul actual Dumnezeu ne-a binecuvîntat astfel că a procura o Biblie nu mai este o problemă. Avem Cuvîntul lui Dumnezeu adresat nouă, oamenilor, cuvînt care ne cheamă la pocăinţă, la încrederea în desăvîrşita şi suficienta jertfă a lui Hristos pe cruce, “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi. (1Timotei 2:5-6).

Dumnezeu nu ne impune credinţa, El ne-a oferit libera alegere, iar noi trebuie să înţelegem că această decizie determină locul în care ne vom petrece veşnicia. Pentru că atunci cînd vom fi acolo, nu vom mai putea schimba nimic. În eternitate nu vom mai avea posibilitatea să ne pocăim şi nu vor mai fi alte careva soluţii pentru corectare. Dumnezeu nu doreşte să ne vadă în iad, noi suntem cei care alegem blestemul sau binecuvîntarea. “Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pămîntească, va secera din firea pămîntească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” (Galateni 6:7-8).

Nu-L respingeţi pe Dumnezeu în inima voastră şi nu negaţi prezenţa Lui. Domnul de două ori în Cuvăntul Său repetă: “Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” (Psalmi 14:1 şi Psalmi 53:1)

Moartea nu este ceea ce se întîmplă cu alţii, moartea este ceea ce se va întîmpla, mai degrabă sau mai tîrziu, cu fiecare din noi. Deaceea dacă sunteţi încrezuţi în existenţa lui Dumnezeu, nu ignoraţi Cuvîntul Lui, deschideţi-vă uşa inimii şi invitaţi-L să intre. “Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”. (Apocalipsa 3:20).

Cheamă-L acum şi niciodată nu vei regreta de alegerea pe care ai facut-o, pentru că te vei face cunoscut cu Sursa vieţii, sfinţeniei, a dragostei necondiţionate şi nemărginite.