“Vreau să fiu liberă, să hotărăsc singură ce am de făcut!” Vă este cunoscută această frază? Mie da, îmi este foarte cunoscută. Acestea sunt cuvintele pe care deseori, în certuri, le aruncam în faţă părinţilor mei. Şi sunt sigură că mulţi tineri astăzi fac la fel.

Libertate – este un cuvînt îndrăgit de toţi. Spre libertate tindem, la ea aspirăm, pentru ea luptăm şi chiar murim. Ne place să zicem şi să gîndim că suntem liberi în ceea ce facem. De fapt, aşa şi este. Doar că atunci cînd spunem asta avem în vedere gustul dulce al libertăţii, ignorînd acel fapt că ea poate să aibă şi gust amar. Adevărul este că putem alege multe, însă în limita a două căi: calea care duce spre rai şi calea care duce spre iad. Nu există o cărare de mijloc pe care poţi păşi singur, fiind condus doar de sine. Sau te laşi condus de Domnul, sau te laşi condus de diavol ?! Şi…..Da! Eşti liber de a alege una din aceste două căi.

A trecut ceva timp pînă am înţeles acest lucru. Mi se părea că sunt liberă, dar concluzionaţi singuri cum era libertatea mea la gust: aveam un gol adînc în inimă, iar tulburarea sufletească era nespus de mare. Nu! Nu pentru că aş fi avut o copilărie nefericită sau ani de tinereţe grei, din contra – am avut cea mai paşnică, mai frumoasă şi mai plină de bucurii copilărie pe care ar putea să şi-o dorească un copil şi cei mai lipsiţi de griji ani de studenţie. Însă…mulţimea de prieteni din jurul meu, relaţiile ce nu mă obligau la nimic, lipsa grijilor, libertatea în acţiuni, lipsa de responsabilitate, păşirea într-un pas cu semenii şi distracţiile la maximum nu-mi aduceau fericirea, ba mai mult decît atît, nici umbră de fericire nu era într-un astfel de mod de viaţă. Trăiam cum doream, hotăram singură ce este bine pentru viaţa mea. Dar,… credeţi-mă, că nu gustul dulce al acestei libertăţi m-a pus în genunchi în faţa lui Dumnezeu, pentru că fără Domnul, toate în această lume au gust amar. Şi cît de liber şi de independent nu ţi-ar părea că eşti, să ştii că mîinile îţi sunt înlănţuite cu lanţuri pe care refuzi să le observi.

Deseori mă gîndesc la viaţa mea de pînă la întîlnirea cu Hristos şi acum, fiind la lumină îmi dau seama cît de dens era întunericul în care mă aflam, acum, fiind liberă în Hristos îmi dau seama că mulţi ani de-a rîndul am fost în robia păcatului. Acum, nici nu-mi pot imagina cum puteam să trăiesc fără un scop bine determinat, fără nădejde, fără apărare şi fără încredere în Creator, departe de familia în care Dumnezeu este Tată şi de casa în care El este stăpîn. Nu-mi place să-mi amintesc de acele timpuri, dar iertarea pe care mi-a oferit-o Hristos, prin credinţa în Numele Lui, mă motivează să nu dau uitării trecutul, ca să nu dispreţuiesc cumva răscumpărarea care mi-a fost oferită.

Eşti liber să alegi moartea sau viaţa, binecuvîntarea sau blestemul, robia păcatului sau libertatea în Domnul şi nimeni altul nu poate face acest lucru în locul tău. Părinţii mei, care sunt pocăiţi, plîng mult pentru fratele meu, care nu vrea să-l primească pe Hristos în inima lui. Ei pot să plîngă pentru el, pot să se roage Domnului pentru el, pot să-i ofere ajutor şi sprijin, dar niciodată nu vor putea alege în locul lui calea pe care vrea s-o urmeze.

Eu am ales viaţa, binecuvîntarea şi libertatea în Hristos. Este rîndul tău să decizi!